O Viata Implinita
Acum trei ani am simtit ce inseamna frica viscerala, aia care te paralizeaza si distruge orice urma de ratiune.
Am mers spre sala de operatie nestiind daca voi mai iesi. In mintea mea fugeam mancand pamantul afara din spital, in bratele sotului meu, dar in realitate ma fortam sa pun un pas in fata celuilalt. M-am asezat pe masa de operatii si cu ochii in tavan am inteles de ce oamenii nu vor sa moara in spital.
Pentru o perioada subconstientul meu a ramas blocat in acel moment, suspendat in timp si in groaza. Aveam din senin atacuri de panica in care aveam certitudinea ca mor, retraiam acel moment din nou si din nou si din nou seara inainte de culcare sau stand pe canapea.
Fizic iesisem din sala de operatii, dar nu si mental.
Am povestit de mai multe ori cum arta m-a ajutat sa opresc atacurile si sa imi conving subconstientul ca sunt in siguranta. Cum arta mi-a redat incet si cu blandete sanatatea mentala si pe cea fizica.
Dar stii deja ca asa a luat nastere Fig. 1507 si ca asta este unul dintre multele motive pentru care acum organizez ateliere de terapie prin arta.
Azi insa vreau sa iti povestesc despre ruminatiile mele legate de aceasta frica de moarte, frica pe care o avem cu totii.
Teoriile despre cum sa vindeci aceasta frica sunt multe si nu cred despre vreuna sa fie universal valabila.
Cred insa ca antidotul fricii de moarte este o viata traita.
Insa felul in care fiecare dintre noi defineste ce inseamna o viata traita este foarte personal.
Contempland ce inseamna pentru mine aceasta viata traita, implinita, mi-am dat seama ca am preluat foarte multe definitii care nu imi apartineau si m-am vazut pe rand
> ba practicand sporturi extreme (pentru care in realitate nu am vreun apetit),
> ba escaladand munti (respect alipinistii, dar nu imi gasesc vreo ambitie in aceasta directie)
> ba calatorind in toata lumea (am cateva destinatii pe lista, dar in nici un caz nu am praf de drum pe talpi)
> ba construind imperii (aici chiar am decis ca a ramane in istorie, care este de obicei sangeroasa, nu este ceva ce imi doresc).
Dupa aceasta realizare am sters tabla de scris si am luat-o de la capat.
Mi-am dat seama ca poate definitia mea nu va arata intotdeauna la fel, poate peste 5 ani voi gasi altceva sa ma anime, alt scop, alt vis.
Poate definitia unei vieti implinite este nu doar personala, ci si fluida, dinamica.
Acum viata implinita pentru mine este o viata in care sunt constienta, in care sunt prezenta, in care ma vindec si in care ofer altora pe cat de mult am primit de la viata.
O viata implinita pentru mine este si o zi constienta in care scriu de pe canapea, cu pisoiul meu lipit de coapsa si o cana de cafea alaturi. Pe cat de banala pe atat de prezenta, pentru ca este timpul petrecut asa cum aleg.
Asta imi ofera impacare in fata mortii. Nimic fantastic, nimic neobisnuit, nimic demn de documentare, doar de simtire.
Cred cu tarie ca nu exista un raspuns corect sau un raspuns gresit.
Cred insa ca este foarte important pentru fiecare dintre noi sa ne clarificam propria definitie asupra unei vieti implinite.
Imi doresc tare mult ca acest site sa fie baza unei comunitati, un izvor de idei si imi doresc foarte tare sa imi lasi mai jos un comentariu si sa imi raspunzi la intrebarea:
Ce inseamna pentru tine o viata implinita?
Astept cu nerabdare sa aud definitia ta! Pana atunci, te imbratisez strans!
Pe curand,
Antonia
P.S. Intotdeauna micile sincronicitati ale universului ma fac sa zambesc. Dupa ce am scris acest text am primit un clip in care era reluat aforismul lui Hipocrate “Ars longa, vita brevis”, “Arta dureaza, viata e scurta”. Arta, terapie si antidot pentru frica de moarte, 2 in 1.
Ca si tine de multe ori am fost pusa in situatii la limita vietii: fie in timpul operatiei de cezariana-ar fi prima experienta fie, pentru ca am avut o tumora maligna la sanul stang..nu mi-am pus problema unei definitii si nu stiu cat de importanta este in sine cat sa iti fie clar un continut care sa inlature frica de moarte..si daca se intampla nu mai este timp de regrete ca ai facut sau ca nu ai facut ceva, regretele raman celor care continua sa traiasca…A fi impacat cu tine insati/insuti este important, sa traiesti asa cum iti doresti si te face sa te simti liber in luarea deciziilor fie profesionale fie, de viata personala, bune sau gresite- este cursul vietii fiecareia/fiecaruia…Frica dispare cand corpul este vlaguit de energie si putere sa continue a trai dar chiar si atunci exista in subconstient pentru ca este 1.frica de necunoscut; 2. regretul pierderii propriei constiinte; 3 oprirea eterna (?) a unei vieti pe care potrivit instinctului de supravietuire, chiar daca neconstientizat sau nerecunoscut , o iubesti pentru ca e singura pe care o stii cu certitudine.. Uitandu-ma retrospectiv da, viata mea a fost plina cu de toate, cu cele mai mari bucurii-cei doi copii pentru care sunt recunoscatoare la maxim- cu satisfactii profesionale, cu dragoste, cu independenta personala si profesionala, chiar daca nu tot timpul, in cele mai importante si arzatoare momente, cu depresii-constientizate sau nu- cu calatorii, eu am praf de drum pe talpi!, cu visuri din adolescenta implinite dar la momentul la care Universul a considerat ca era benefic pentru mine.
Pe de alta parte, tot retrospectiv, desi atat de plina viata mea, simt cum a trecut fulgeratoooooor de repede prin mine, cu mine, pe langa mine..mai am atatea de facut, de invatat, de calatorit si savurat fie material fie, spiritual…greu si palid sa dai o definitie, sau definitia este un eseu!