A inceput scoala. A venit sezonul noilor inceputuri.
Fata de perceptia generala, mintea mea nu asociaza ianuarie ca luna noilor inceputuri, ci septembrie. Scoala este o experienta monumentala in dezvoltarea unui copil. Prieteniile pe care le legi, experientele placute sau mai putin placute pe care le ai cu profesorii, materiile care iti starnesc curiozitatea sau cele care te plictisesc pana in maduva oaselor, scoala este o perioada in care te formezi.
M-am gandit zilele acestea la propria experienta scolara. Am avut profesori care m-au invatat sa am incredere in mine si in ce pot sa fac, sa perseverez si sa lupt pentru cauzele in care cred. Am avut profesori care mi-au testat lectiile invatate de la primii. Si unii si altii mi-au ramas in minte.
Am fost un elev bun, disciplinat, incapatanat, eram (prea) cuminte, eram (prea) responsabila, invatam singura si luam materiile pe toate partile pana cand intelegeam si cea mai mare necunoscuta.
Mi-as fi dorit tare mult insa sa fi copilarit si sa fi experimentat mai mult atunci. Sa nu fi avut in carca experiente familiale care nu isi au locul in viata niciunui copil.
Eram apostrofata pentru ca eram prea baietoasa, eram prea galagioasa, prea voluntara, prea ferma si eram laudata cand eram matura, responsabila, ascultatoare, practic cand eram adult.
Un copil nu trebuie sa fie matur, nici responsabil si e indicat sa fie ascultator doar selectiv. Un copil e menit sa testeze granite, sa exploreze, sa se joace.
Un copil obedient este un copil care isi sacrifica propriile curiozitati si dorinte pentru validarea parintilor. Un copil obedient nu este un copil liber, este precum un copac tinut intr-o cusca, fortat sa creasca diform ca sa se adapteze spatiului, ca sa supravietuiasca.
Zilele trecute am de dat o postare a dr. Nicole LePera in care spunea asa “ The best gift we can give future generations is to stop raising them in fight or flight” facand referire la reactia in conditii de stres, la strategia inconstienta de supravietuire. (fight, flight, freeze, fawn)
Vazand postarea mi-am adus aminte de sfatul pe care mi l-a dat tatal meu cand a venit timpul sa imi aleg calea profesionala “ Alege o meserie care sa fie buna si in timp de razboi.”
Pentru un cadru militar sfatul este unu logic, spune “uite asa iti asiguri supravietuirea”.
Cu mintea de copil, imi ziceam ca totusi…e pace.
Cu mintea de adult, intelegand mai bine ce inseamna razboiul, imi inchipui numai o piatra de mormant pe care ar scrie “fiica, sotie, a avut o meserie buna pentru razboi”.
Sa traiesc ca pe vreme de razboi in timp de pace, inseamna sa irosesc pacea.
Sa traiesc intr-o stare de supravietuire, cand supravietuirea este asigurata inseamna sa imi irosesc abilitatile si potentialul.
Daca as trai ca pe vreme de razboi Fig. 1507 nu ar exista si terapia prin arta si arta ar fi un vis si nimic mai mult.
Nimeni nu stie daca vom mai trece printr-un razboi sau nu si in cazul in care ar veni nici o meserie nu poate sa iti asigure supravietuirea. Cum nici in timp de pace viata nu este infinita.
Fiecare dintre noi s-a format in anumite conditii pe care copii nostrii poate nu le vor simti niciodata, in mod ideal vom reusi sa ii crestem ca pe niste copaci liberi, liberi sa se formeze si sa proceseze dupa cum simt si noi sa fim doar pamantul care le ancoreaza radacinile.
Fiecare dintre noi are o experienta de viata unica si orice concluzie despre viata trage o persoana, ea nu poate fi universala.
Pentru mine o experienta poate fi apexul certitudinii si a adevarului, insa pentru o alta persoana, poate fi un mare si epic bullshit.
Cred ca este responsabilitatea noastra si cea mai facila cale spre o viata implinita sa ne definim propriul sistem, proprul raison d’etre, cu o corelatie morala: do as little harm as you possibly can. Si mai departe sa nu ne impunem propria definitie altora, ci sa ii sustinem sa isi creeze propria varianta.
Este responsabilitatea noastra sa definim ce sunt succesul si fericirea in acceptarea noastra, nu cum am fost invatati sa le definim. In cazul fericit in care definitiile coincid atunci deja le experimentezi, daca nu inseamna ca exista un conflict intre cele doua.
Vreau sa te invit azi sa iti iei #5minutedeintrospectie si sa te gandesti la o certitudine cu care ai fost crescuta si pe care ai demontat-o de-a lungul anilor.
Iar apoi te invit la un nou inceput de septembrie cu un mindset izvorat din pace, din curiozitate si nu unul nascut pe timp de razboi.